„X” cu „0” la Ploiești: Petrolul – Astra 0-0. Budescu și Teixeira au ratat șanse mari în finalul partidei

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Egalitate, egalitate, egalitate, însă fanii Petrolului nu gustă sloganul revoluției lui Răzvan Lucescu


„You”ve been hit by a smooth criminal”, cântă Michael Jackson în boxele de pe stadionul „Ilie Oană” la pauza turului semifinalei de Cupă dintre Petrolul și Astra. Uneori, plictiseala chiar poate juca rolul unui asasin tăcut care te lovește din umbră, iar primele 45 de minute ale întâlnirii dintre Răzvan Lucescu și Florin Marin au avut efectul unui glonț tranchilizant pentru telespectatorii care așteptau „spectacolul Cupei”, așa cum pompos a marketat sponsorul efectul competiției.

Un singur șut pe poartă, și acela anemic, trimis de Amorim, a fost singurul rezultat palpabil dintr-o repriză banală. „Noroc că nu sunt prelungiri”, se amuză un suporter al Petrolului, semn că umorul e un antidot potrivit atunci când doi antrenori se cred la un meci de șah.

La prima partidă pe banca Astrei după 11 ani, Florin Marin a părut uneori chiar mai curajos decât Răzvan Lucescu. Deși echipa s-a apărat într-un 4-1-4-1, ieșirile pe contraatac ale Astrei au fost singurele momente când tribuna s-a dezmorțit în prima parte. Imediat după pauză, oaspeții au devenit și mai curajoși. Liniile lor au urcat, iar ritmul și volumul de joc au crescut, comprimând jucătorii Petrolului în propria jumătate, în murmurele dezaprobatoare ale tribunelor.

Antrenor cu experiență, Lucescu jr. a realizat că prudența excesivă poate să-l coste. În doar patru minute, a făcut două schimbări care au scos meciul din letargie. Teixeira a fost tras în centru, într-o zonă cu o rază mai mare pentru pasele tehnicului portughez, iar Fernandez i-a luat locul în stânga liniei de trei din spatele unicului vârf de trei din spatele unicului vârf devenit Camara după ieșirea lui Tamuz. Câteva minute mai târziu (67), Petrolul a avut și o ocazie mare, însă șutul lui Camara din 7 metri a fost respins de Lung. Nevoit să reacționeze, Florin Marin l-a trimis pe renegatul Budescu în teren, iar Astra a echilibrat meciul. De altfel, jucătorul acuzat de finanțatorul Niculae că e ba gurmand, ba huligan, a fost cel mai periculos om al oaspeților. Șuturile sale din minutele 73 si 85 i-au pus probleme mari lui Pecanha, iar Petrolul a început să se clatine. Teixeira a tras si el periculos (87), însa echipa lui Razvan Lucescu a terminat meciul în scandarile tribunei:  „Jucați fotbal!” și „Rușine, rușine, să vă fie!”.

Luna de miere a lui Lucescu a durat doar 15 zile.Trei egaluri din trei meciuri i-au consolidat supranumele de X-Man, o poreclă pe care fiul lui Mircea Lucescu o detestă nespus, și au atras asupra echipei o ploaie de huiduieli. „Nu sunt adeptul preluării unei echipe în mijlocul sezonului, dar am considerat că pot veni să ajut”, spunea el la instalare, dar probabil că miercuri seara nemulțumirea fanilor pretențiosi ai Petrolului l-a făcut să-si dea seama că principiile nu trebuiesc încălcate.

Petrolul: Pecanha – Beta, Geraldo (cpt), Manasse, Guilherme – Hoban, De Lucas (60, Fernandez) – Priso (71, Zicu), Albin, Teixeira – Tamuz (56, Camara)

Antrenor: Răzvan Lucescu

Astra: Lung – Mățel, Gaman, Ben Youssef, Morais (cpt) – Yahaya – Yoda, Laban, Seto (72, Budescu), De Amorim (80, Enache) – Yazalde (78, Bukari)

Antrenor: Florin Marin

Arbitru: Cristian Balaj. Asistenți: Octavian Șovre, Micloș Nagy


FINAL DE MECI LA PLOIEȘTI. Petrolul și Astra termină la egalitate, 0-0. Totul se va decide în returul de la Giurgiu, de pe 16 aprilie. Zicu a fost înjurat de fanii ploieșteni.

UPDATE 22:16 A Hoban primește galben după ce îl oprește neregulamentar pe Bukari

UPDATE 22:13 Budescu bate periculos o lovitură liberă de la 20 de metri, Pecanha scoate spectaculos

UPDATE 22:08 Ultima schimbare la Astra: Ivanovski în locul lui William. Astra va avea două vârfuri în ultimele 10 minute.

UPDATE 22:07 Doctorul Astrei a oferit o mostră de practică specifică Ligii I. De Amorim a rămas întins pe gazon, acuzând dureri de genunchi. Doctorul a intrat, i-a apucat piciorul cu gesturi bruște, aproape brutale, l-a flexat de câteva ori, i-a pulverizat o cantitate de spray pe genunchi, apoi l-a ridicat aproape cu forța pe picioare. Medicii din Premier League, spre exemplu, lucrează foarte delicat cu picioarele fotbaliștilor atunci când e vorba de dureri de genunchi. Flexările sunt lente, pentru a nu agrava o eventuală leziune a ligamentelor

UPDATE 22:05 Schimbare la Astra: Bukari în locul lui Yazalde. Minutul 78.

UPDATE 22:04 Silviu Lung jr îi dă pe tavă o minge lui Camara, însă africanul nu reușește să profite

UPDATE 22:03 A Beța primește galben după un fault la William

UPDATE 22:00 Florin Marin mută ca la șah: îl introduce pe Budescu în locul lui Seto. Un minut mai târziu, atacantul îl pune la încercare pe Pecanha, dar brazilianul reușește să rețină

UPDATE 21:59 Schimbare la Petrolul, ultima: Zicu îi ia locul lui Priso

UPDATE 21:55 Retragerea lui Teixeira în centru a dinamizat jocul Petrolului. Portughezul a început să distribuie mingi către Priso și Fernandez, iar Petrolul apare la finalizare. Fernandez a tras slab pe poartă, apoi Camara a avut prima ocazie mare, reluare din 7 metri scoasă de Silviu Lung

UPDATE 21:53 Min 65: Teixeira interceptează o minge la centrul terenului și apoi trage de la mare distanță, în loc să îi paseze unuia dintre colegii care se demarcaseră. Lung reține.

UPDATE 21:47 Astra a împins liniile spre poarta lui Pecanha, probabil încurajată de indiferența ofensivă a adversarilor. Lucescu mută ofensiv, din nou: Walter Fernandez în locul lui De Lucas.

UPDATE 21:46 A Minutul 58, De Lucas primește galben ușor, după un fault la Yahaya

UPDATE 21:44 A Yahaya vede galben după un fault la Teixeira

UPDATE 21:43 Minutul 56, prima schimbare a meciului e făcută de Răzvan Lucescu: Tamuz, înlocuit de Camara.Camara a fost readus de Răzvan Lucescu la prima echipă. Antrenorul ploieștenilor l-a folosit pe acesta în toate meciurile de când a fost instalat pe banca Petrolului

UPDATE 21:41 Astra pare ceva mai decisă în partea secundă a meciului, dar presiunea giurgiuvenilor rămâne deocamdată sterilă

UPDATE 21:36 Minutul 48, Yoda are o șansă bună în careul prahovean, însă este blocat de defensiva condusă de Geraldo

UPDATE 21:30 A început repriza secundă a meciului Petrolul – Astra. Să sperăm că vom vedea și goluri.

UPDATE 21:15 PAUZĂ‚ LA PLOIEȘTI. Un șut pe poartă, și acela anemic, este bilanțul primelor 45 de minute care puteau foarte bine să nu se dispute. Lucescu și Florin Marin au transformat meciul de fotbal într-unul de șah. Nu e de mirare că antrenorul Petrolului are renumele de „X Man”.

UPDATE 21:13 Un indiciu în privința dorinței lui Lucescu de a avea o echipă ofensivă este modul în care urcă fundașii de bandă. Beța și Guilherme nu se aventurează prea mult în jumătatea Astrei când Petrolul are posesia. Fundașii de bandă ai unei echipe cu adevărat ofensive trebuie să devină aproape aripi când colegii lor au posesia. Răzvan Lucescu nu riscă nimic.

UPDATE 21:00 – În minutul 30, Priso centrează în fața porții pentru Tamuz, dar acesta nu ajunge la minge.

UPDATE 21:00 Florin Marin iese și el de pe bancă și le cere jucătorilor săi să iasă din propriul careu. Deocamdată, poarta lui Lung nu a fost pusă în pericol. Lucescu își mușcă mâinile de nervi la o pasă greșită a lui Priso.

UPDATE 20:59 Astra are 3-2 în meciul românilor. Nu ați uitat, este Cupa României, astfel că Petrolul îi are în teren pe Beța și Hoban, iar Astra pe Lung, Mățel și Găman. 5 din 22 înseamnă mai puțin de 25%.

UPDATE 20:57 Fanii Astrei, în jur de 40 la număr, încearcă să se facă auziți cu ajutorul a două tobe. Ei scandează „Budescu, Budescu”. Atacantul este ieșit la încălzire în apropierea sectorului fanilor Astrei. Răzvan Lucescu a ieșit de pe bancă și îi cere lui Albin din semne să vorbească mai mult și să dea drumul mai repede la minge, deși balonul a ajuns destul de rar la uruguayan.

UPDATE 20:56 Imagine cu Astra așezată în 4-1-4-1 pe faza defensivă, când Petrolul are posesia.Fanii Petrolului au renunțat, în sfârșit, la trivialități: „Ole, ole, haide, Petrolule, suntem aici, luptăm pentru tine” scandează aceștia.

UPDATE 20:55 – Ben Youssef trimite puțin peste, cu capul, după o fază fixă. O nouă mare ocazie pentru Astra, minutul 26.

UPDATE 20:51 În minutul 22, Tamuz trage din marginea careului de 16 metri, milimetric peste poarta Astrei. Prima ocazie mare a ploieștenilor

UPDATE 20:49 Petrolul joacă în 4-2-3-1, cu Hoban și De Lucas închizători. Toto Tamuz pare deocamdată izolat între fundașii centrali Găman și Ben Youssef și închizătorul Yahaya

UPDATE 20:45 William de Amorim întoarce apărarea Petrolului pe toate fețele, dar șutul lui se duce peste poarta lui Pecanha. Minutul 15. Astra a avut deja trei răbufniri pe contraatac. Se anunță un meci greu pentru Petrolul, echipă care nu are un apetit ofensiv extraordinar de la venirea lui Răzvan Lucescu.

UPDATE 20:44 Dinu Gheorghe a refuzat să stea pe bancă la această partidă, acesta nefiind de acord cu aducerea lui Florin Marin în locul lui Isăilă

UPDATE 20:43 După Dinamo, revine la modă obscenitatea adresată lui Ioan Niculae. Pe teren, Astra s-a așezat într-un 4-1-4-1, cu Yoda și De Amorim mijlocași de bandă cu sarcini defensive. Yazalde este vârful spre care pleacă toate fazele de contraatac ale Astrei

UPDATE 20:41 Pe contraatac, Yoda îl deschide pe Mățel în dreapta, dar centrarea acestuia este blocată cu greu de Geraldo, în fața lui Yazalde. Este minutul 12

UPDATE 20:39 Au trecut deja 7 minute și fanii de la peluză nu au obosit: refrenul cu porniri sexuale la adresa lui Dinamo se reia obsedant, picătură cu picătură. Ciudat mod de a-ți încuraja favoriții!

UPDATE 20:37 A Priso vede primul cartonaș galben al meciului după un fault la mijlocul terenului, în minutul 7

UPDATE 20:35 Lipsa lui Coman din lot a pus multe semne de întrebare. Se pare că portarul Astrei este accidentat. Dinu Gheorghe, Victor Pițurcă și Vivi Răchită se află în tribunele stadionului

UPDATE 20:34 În sfârșit și încurajări adresate favoriților. „Hai Petrolul” se transformă însă încet, încet, într-o nouă obscenitate, dar de data asta la adresa celor de la Dinamo. Mult lăudata atmosferă de la Ploiești este deocamdată o decepție pentru un spectator venit pentru prima dată pe „Ilie Oană”

UPDATE 20:32 În minutul 3 al meciului, uruguayanul Albin cade în careu, dar arbitrul adițional din spatele porții lui Silviu Lung îl informează pe Balaj că nu se impune penalty

UPDATE 20:31 Încă o obscenitate a galeriei Petrolului, de data asta cu tentă xenofobă. Ce treabă are Ungaria cu meciul Petrolul – Astra doar fanii o înțeleg

UPDATE 20:30 A început partida de pe Ilie Oană, cu lovitura de start a Petrolului

UPDATE 20:20 S-au trezit fanii Petrolului și prima scandare închegată este o obscenitate la adresa finanțatorului Astrei, Ioan Niculae. Fanii Astrei s-au întors cu spatele la gazon în momentul în care crainicul anunța titularii Petrolului.

UPDATE 20:17 Atmosfera din tribune este una neașteptat de liniștită pentru o semifinală de Cupă a României.Fanii Petrolului par anesteziați, dar poate că își salvează energia pentru meci. Mai sunt 10 minute. Budescu, fost fotbalist la Petrolul, se salută cu spectatorii de deasupra băncii de rezerve.

UPDATE 19:51 „Giurgiuveni, luptă giurgiuveni”, scandează galeria Astrei. Ciudat sentiment! Până acum câțiva ani, Astra juca în celălalt capăt al Ploieștiului și mulți tineri scandau „Ploieșteni, luptă ploieșteni”.

UPDATE 19:49 Răzvan Lucescu a schimbat portarul pentru partida de astăzi. Dacă până acum a apărat Bornescu, astăzi intră între buturi Pecanha. Căpitan în locul lui Adrian Mutu, accidentat și indisponibil cel puțin o lună, este Geraldo Alvez

UPDATE 19:39 Avem echipele de start! Zicu și Budescu, jucătorii cu predispoziție la kilograme în plus, sunt rezerve. Venirea lui Florin Marin a adus schimbări în „11”-le de start: Găman este titular în locul lui Papp, Cristescu a ajuns pe banca de rezerve, iar căpitan este acum Junior Morais, în locul lui Laban. Dani Coman, finul lui Răzvan Lucescu, nu este nici măcar în lot. Rezerva lui Silviu Lung este Gavrilaș, trecut pe foaie „Gavrilă”.

UPDATE 19:37 Cu o oră înainte de startul meciului, nocturna s-a aprins la capacitate maximă. Jucătorii celor două echipe sunt pregătiți să iasă la încălzire

UPDATE 19:33 Programe de meci sub formă de avioane de hârie cu sigla Petrolului, puse la masa presei.

UPDATE 19:19 Ploieștiul văzut de la tribuna oficială într-o seară de miercuri. Potrivit estimărilor oficialilor clubului, fanii nu se vor înghesui la stadion după ultimele rezultate obținute de echipa lui Răzvan Lucescu, care a remizat în ultimele trei partide

UPDATE 19:10 Liniște, la stația de amplificare este muzică disco din anii ’80: „Touch by Touch” a trupei Joy. Mai este mai puțin de o oră și jumătate până la startul partidei dintre Petrolul și Astra. Galeria celor din Giurgiu nu a ajuns încă.

UPDATE 18:49 Suporterii Astrei, de fapt angajații firmelor lui Ioan Niculae, sunt în drum spre Ploiești în trei autocare Otosan cu numere de Giurgiu, escortate de mașinile Jandarmeriei. Citește AICI cine sunt de fapt cei care deplasările la meciurile Astrei.

UPDATE 17:37 Într-o intervenție telefonică la Sport.ro, Dinu Gheorghe a dezvăluit primul „11” al Petrolului, refuzând să ofere informații legate de echipa sa. A fost însă generos cu pariorii: „Lipsa de șansă ne-a făcut să pierdem două puncte în campionat. Pariați X2 în această seară. Am văzut că vorbiti de Zicu, el nu joacă titular în această seară, va fi pe bancă. Vă pot da echipa Petrolului: Beța, Geraldo, Manasse, Guilherme, Hoban, De Lucas, Priso, Albin, Teixera și Tamuz. Cu echipa Astrei nu pot să vă ajut, pentru că sunt superstițios și o aflu abia la stadion”, a declarat acesta.

UPDATE 17:11 Petrolul va avea astăzi un alt căpitan. Mutu a suferit o intervenție chirurgicală și va rata și returul Cupei României, programat pe 16 aprilie. Atacantul revenit în Liga I după 14 ani nu a reușit să marcheze niciun gol în returul campionatului: „Regret accidentarea lui Adrian. E neașteptat, era într-o formă excelentă, crescuse, se adaptase de la meci la meci. A tras echipa după el, s-a zbătut, a atacat. La antrenamente dădea totul. Sunt convins că ambiția și determinarea lui de a reveni foarte repede ne vor ajuta”, a declarat Răzvan Lucescu ieri despre situația lui Mutu.

UPDATE 17:00 În poarta Astrei ar putea intra astăzi Silviu Lung jr., dat fiind faptul că Florin Marin a lucrat cu acesta și la națională. Portarul de 24 de ani a apărat ultima oară pe 21 decembrie 2012, în restanța pe care Astra a jucat-o împotriva Stelei (scor 1-1). O altă revenire la Astra ar fi cea a lui Mățel. Fundașul s-a accidentat înainte de partida amicală a României cu Argentina, dar s-a antrenat normal zilele trecute, astfel că sunt șanse mari să-l vedem în primul „11” al echipei.

UPDATE 16:42 Ovidiu Hoban a vorbit despre întâlnirea din această seară: „Este foarte important să ajungem în finală. Să ne demonstrăm în primul rând nouă că putem să trecem peste un moment delicat. Să nu luăm gol și să dăm cât mai multe miercuri, asta e ideea. Ar fi perfect”. Și dacă jucătorul naționalei de la Petrolul vrea să câștige primul meci după trei egaluri pe care le-a obținut echipa lui Răzvan Lucescu, Geraldo are cu totul alte mize: „Vreau să câștigăm și să jucăm cu Steaua în finală, ca să se demonstreze cine este cea mai tare echipă din România”.
Dacă nu se va califica în finală sau dacă Steaua va fi eliminată de Dinamo, Geraldo va putea să afle care este cea mai tare echipă din România în penultima etapă a Ligii I, pe 17 mai, atunci când se va disputa returul dintre Petrolul și Steaua.

UPDATE 16:33 Căpitanul Astrei, Constantin Budescu, a revenit în cantonamentul echipei și s-ar putea să joace în această seară. A fost iertat de patronul Ioan Niculae, după ce a înjurat un grup de spectatori în timpul partidei dintre Astra și Pandurii (scor 2-0). Budescu nu a fost inclus în lot pentru următoarele două partide la ordinul patronului, care a revenit la sentimente mai bune față de golgheterul echipei. Și Alibec a fost reprimit la lot, antrenându-se zilele trecute. Rămâne la latitudinea lui Florin Marin dacă îi va folosi pe cei doi contra Petrolului.

UPDATE 16:19 Petrolul este neînvinsă pe „Ilie Oană” în confruntările cu Astra Giurgiu. „Trebuie să jucăm cu maximă responsabilitate, returul va fi cel care va desemna finalista. Sper să plecăm în al doilea meci cu șanse mai mari la calificare. Partida va fi aspră, încrâncenată, bine pregătită tactic”, a declarat ieri Răzvan Lucescu în cadrul unei conferințe de presă. Tehnicianul Petrolului a continuat: „Nu pregătim meciul la egal. Spectacolul trebuie văzut altfel, nu veți vedea Real – Barcelona, pentru că acolo e totul la alt nivel”. Florin Marin, proaspăt instalat pe banca Astrei la începutul săptămânii, a fost reținut în comentarii în ceea ce privește partida din această seară: „Îmi doresc enorm să jucăm cu trofeul pe masă, calificarea se va decide la returul de la Giurgiu”.
Declarațiile celor doi ne duc cu gândul la un meci închis pe „Ilie Oană” în această seară, de la 20:30.


Primele etape de campionat ale lui 2014 nu au fost grozave pentru Petrolul și Astra, obligate la începutul returului să recupereze diferența față de liderul Steaua. În doar 5 meciuri din Liga 1 disputate în acest an, echipa lui Contra și, apoi, a lui Răzvan Lucescu a pierdut 8 puncte. Petrolul a câștigat doar partida cu Oțelul (2-0). Adversara Astra a irosit 7 puncte, asta în timp ce Steaua are un singur egal în 2014. Campania de transferuri din iarnă pare să fi fost una din piedicile pentru cele două echipe. Ploieștenii i-au pierdut pe Hamza, Boudjemaa și Dore în compartimentul ofensiv, aducându-i în locul lor pe Toto Tamuz, Mutu și Zicu, ultimii doi oferind prea puțin față de ceea ce se așteptau fanii. De partea cealaltă numai împrumutatul Papp s-a integrat în jocul Astrei, în timp ce Iorga, Alibec și Ioniță nu par deocamdată a fi soluții pentru titularizare. În aceste condiții, dubla din semifinala Cupei României devine decisivă pentru cele două echipe, în tentativa lor de a câștiga un trofeu.

Ambele echipe se prezintă cu antrenori noi. Florin Marin revine la Astra pe care a mai antrenat-o în urmă cu 11 ani, în timp ce Răzvan Lucescu a stat pe bancă la două partide ale Petrolului, egalurile cu Astra și Concordia din campionat.

„Cunosc și eu potențialul echipei și jucătorii, de aceea am acceptat propunerea lui Niculae. Sunt jucători de calitate și putem să ne îndeplinim obiectivele propuse de club, ocuparea primelor două locuri și câștigarea Cupei. Am acceptat aceste obiective, mai ales Cupa României, care poate să fie realizat”, a declarat Florin Marin.

„Te poți afla în fața unui trofeu după o dublă manșă. Vom juca în fața unui adversar foarte bun, o echipă aflată în top 3. Și adversarii își vor dori o calificare. Va fi greu, dar îmi doresc să obținem calificarea. Cu siguranță că meciul va fi aspru, încrâncenat, bine pregătit tactic. Va trebui să fim atenți, să evităm pericolele la poarta noastră. Ar trebui să facem lucrurile diferit față de prima parte a meciului din campionat”, a declarat Răzvan Lucescu. Antrenorul de la Petrolul are probleme de lot. Mutu s-a operat și va lipsi în următoarele două-trei săptămâni, iar Alcenat e accidentat. În lot au revenit Hoban și De Lucas, care au fost suspendați la meciul din campionat.

Partida a reprezentat în ultimii ani o rivalitate pe plan local, pînă în momentul în care Ioan Niculae a decis să mute echipa la Giurgiu, orașul său natal. Astra nu are în Ploiești o susținere importantă din partea fanilor, aceștia rămănând fideli Petrolului, echipa fanion a orașului. De altfel au existat conflicte între supoterii Petrolului și Ioan Niculae, acesta fiind înjurat la fiecare confruntare directă. Pentru Astra calificarea în finală ar reprezenta o șansă de a lupta pentru primul trofeu din istoria clubului, în timp ce ploieștenii doresc să reediteze perfomanța de anul trecut când au câștigat finala cu CFR Cluj.

Loturile care se înfruntă în această dublă manșă sunt printre cele mai valoroase din Liga 1. Valoarea totală a lotului Astrei se ridică la 27.850.000 euro, în timp ce jucătorii petroliștii valorează 19.550.000 de euro, conform transfermarkt.

Top 3 Astra

  • Constantin Budescu 2.300.000 euro
  • Alexandru Mățel 2.000.000 euro
  • Yazalde 2.000.000 euro

Top 3 Petrolul

  • Guilherme 1.800.000 euro
  • Juan Angel Albin 1.800.000 euro
  • Ovidiu Hoban 1.500.000 euro

În Cupa României cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată, în 2011 când Petrolul s-a impus cu 1-0 pe stadionul din cartierul ploieștean ” 9 Mai”. În actualul sezon de campionat, formația antrenată până de curând de Contra, a câștigat la Giurgiu cu 2-1, remizând pe teren propriu la debutul lui Răzvan Lucescu.

 

Articol realizat de Ovidiu Dumitrescu

Costin Ștucan / Redactor
Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×